Plus Trei În Marea Britanie

The following article is for my friends and family, as well as for all my fellow Romanians who want to know more about moving and living in the UK. It is written in Romanian only for their comfort and ease of understanding. Cheers!

_______________

A trecut mai bine de un an.

Când am plecat, nu prea ne-am lăudat cu motivele deciziei noastre. În definitiv, nu e nimic de laudă când vrei să începi un capitol nou. Este doar stres, nesiguranță și multe întrebări la care vei afla răspunsul treptat. Și sigur nu prea e timp pentru întâlniri cu toate rudele și prietenii, să poți să le explici fiecăruia în parte ce și cum. Apoi, nici nu prea ai cum să privești oamenii în ochi și să le spui că pleci din cauza oamenilor. Nu, nu a lor personal, ci a oamenilor în general, care îți fac cotidianul neplăcut acasă. Și care tu, călător în lumea asta largă, știi că oamenii pot fi cu totul altfel. Și că e deja inexplicabil de ce ne tot întoarcem acasă.

Evident, există multe alte motive care duc la o decizie atât de importantă: teama de un viitor incert, nemulțumirea la locul de muncă, lipsa de satisfacții, calitatea vieții, grija pentru sănătate, traficul etc.

Acum suntem relativ acomodați astfel că pot răspunde la câteva întrebări care stau pe buzele tuturor: E mai bine? Cum putem face și noi? Ce riscați acum, după Brexit?

Ei, cum e?

Da, e mai bine. Normal că e mai bine. Am plecat cu sacul plin de motive, dar aici nu am găsit încă nici măcar un motiv, cât de timid, să zic să ne întoarcem în România. Nu, nici măcar casele englezilor, de o calitate deplorabilă nu ne enervează atât de rău. Nici jalnica bucătărie britanică. Din fericire, mă pricep la cratiță și evit problema cu succes.

Nu te entuziasma încă, Marea Britanie nu e un paradis. Iar cine spune că este foarte usor  să vii aici, cel mai probabil bate câmpii.

E greu să admiți că îți este greu, când la tren erai eroul, iar pe peron aveai mulțimea admirativă fluturând batistele și suspinând cu invidie blândă: ce bine o să vă fie!… E doar o metaforă, noi am plecat cu mașina.

Singurul regret? Interiorul apartamentului nostru. Ne este dor de el, era căminul, avea sufletul nostru în fiecare colțisor. Dar, problema era exteriorul, tot. Cam de la pervaz și până la granițe.

Rog rudele și prietenii să nu dea ochii peste cap că nu am spus că ne este dor și de ei. Ne este dor, normal. Daaar… tot nu ne întoarcem!

De câteva zile a apărut știrea că Marea Britanie își cam închide porțile generoase (mă rog, nu excesiv de generoase, totuși) astfel că, de la anul, sistemul de admitere va deveni ceva mai dificil, în special pentru muncitorii necalificați. Or, să fim serioși, cam toți suntem necalificați când o luăm de la zero. Pentru că toate diplomele pe care le-ai obținut în România pot fi frumos înrămate și atârnate pe perete lângă WC.  Asta, într-o primă fază.

Ulterior îți poți echivala diploma cu ajutorul celor de  NARIC, uite aici unde și cum. Sau poți realiza că te interesează mai mult un domeniu complet nou. Și asta este foarte OK.

Cum am plecat din România spre Marea Britanie

Plecarea noastră a fost îndelung gândită. Câteva bâlbe la început nu au reușit să ne abată de la ideea că vom pleca cu mașina. De ce cu mașina? Un prim motiv a fost pisicul. Este singura șansă să poți intra în Marea Britanie cu animalele de companie. Nicio linie aeriană nu are voie să îți transporte prietenii (ăștia cu păr, blană, solzi, pufi sau fulgi) din/către UK din cauză de mare primejdie: teama de rabie. O prostie de decizie, dacă mă întrebați pe mine, dar fiecare cu prostia lui.

Pentru a putea lua pufosul, a trebuit să îi facem vaccinul antirabic și un pașaport. Se face cam la orice cabinet veterinar, dar e bine să întrebi înainte. De asemenea, am plătit și ceva în plus la biletul de tranzit prin Eurotunnel.

Un alt avantaj al plecării cu mașina a fost spațiul pe care l-am putut umple cu cât mai multe lucruri, de la laptop până la… televizor. Da, am fost exact țăranii ăia care au traversat Europa cu televizorul pe mașină. Dar cine vede acum  Oscarurile pe ecran mare? Cine cine… eu.

Un sfat: ia-ți tot ce te face să te simți bine, pentru că vei avea nevoie, mai ales la început. Asigură-ți singur confortul psihic pentru că ai nevoie de el.

Dezavantajele unei astfel de călătorii sunt evident: timpul, oboseala și senzația aia că nu mai ajungi odată. Am făcut două opriri peste noapte, una în Germania, imediat după granița cu Austria și alta în Franța la Dunkerque (foarte frumos aici).

Hotelurile noastre de tranzit au fost alese pe două criterii foarte importante: acceptau animale de companie și aveau parcări subterane securizate. Mașina noastră era prea plină pentru a putea descărca seara totul și încărca la loc dimineața. Evident, nu am lăsat valori în interior, doar rufe și troace.

Asta ca să nu îți faci iluzii că e ceva romantic să te muți. Dar poate avea iz de aventură reușită dacă îți păstrezi optimismul și buna dispoziție.

Am stat la Best Western Amedia Passau  în Germania  și la Hôtel Welcome – Dunkerque Centre în Franța. Foarte bune ambele, ne-au scutit de mult stres.

Cum închiriezi o locuință în Marea Britanie

Închiriatul unei locuințe este ca o fata morgana. Inițial ai crede că nu e nimic mai simplu decât să frunzărești agențiile imobiliare și ofertele lor. Apoi, dacă ești chiar visător și crezi că este ca în seria “Vânătorii internaționali de case”, poți să stai mult și bine și să tot aștepți să vină ofertele la tine pe canapea, să se bată între ele care să îți câștige inima. Nu e deloc așa.

Închirierea unei locuințe, indiferent că este un apartament cât o cutie de chibrituri sau o casă spațioasă cu grădină, depinde exclusiv de 2 factori: credit scorul și venitul tău. Dacă nu ai credit scor – și nu îl ai, că nu ți-l dă mama  la plecare  sa ai niște credit scor de buzunar – nu prea ai ce să cauți la agenții.

Apoi, nici venitul tău de boboc pe plaiurile britanice (asta dacă ai déjà un job) nu va fi prea convingător. De asemenea, să ai în vedere că, dacă ai venituri sau economii în România sau orice altă țara decât UK, nu prea contează. Agențiile  vor date concrete care se verifică pe teritoriul britanic. Asta  cu agențiile a sunat puțin a 007, nu?

Dar, dacă ești ca noi și știi că nu ai sosit în UK ca să dormi în sharing sau pe sub poduri, te duci la agenție și propui o plată în avans pe cele șase luni contractuale. O locuință se închiriază pe un termen de 6 sau 12 luni, de cele mai multe ori – se numește închiriere pe termen lung și este ceea ce îți trebuie. Închirierea pe termen scurt sau AirBNB sunt doar dacă vii în vizită, nu și dacă ai intenții serioase cum ar fi când ți-ai luat televizorul pe ma… da, din nou chestia cu televizorul.

Treaba asta cu plătește în avans că doar știi ce vrei îmi vine mai ușor să o spun acum. Dar, la momentul acela, anul trecut, experiența a fost traumatizantă. Pentru că nu știam exact ce se întâmplă, iar tot ce am scris în articol sunt deja lecții învățate.

După expirarea primelor  6 luni, te vei bucura degeaba, că tot nu ai credit scor. Astfel că, fie plătești din nou pe  alte 6 luni în avans, fie insiști, cum am făcut noi, să mai mergem puțin și pe încredere. Dacă proprietarii sunt oameni deschiși și flexibili, vor accepta. Nu greși cu plata chiriei, setează un Standing Order ca să nu ai dureri de cap.

Să explic puțin și ce înseamnă să stai în sharing. Dacă închiriezi prin agenție și nu  te duci la Nelu  care mai stă cu alți 20 de tovarăși în cameră, vei primi: o cameră proprie și toate celelalte comune, cum ar fi baia, bucătăria sau livingul. Este o metodă pe care mulți români o găsesc convenabilă, mai ales că ajută mult la economisirea banilor. În sharing, ai și utilitățile incluse. Care Nelu? Nelu din Pașcani, un prieten.

N-a fost cazul nostru, pe noi ne interesează un trai  decent aici, nu să strângem bani pentru a pune țiglă pe casa din România. Nimic rău nici în treaba cu țigla, doar că fiecare cu a lui.

Există și o veste excelentă: din iunie 2019 s-a scos majoritatea taxelor care se plăteau la agenție înainte de închiriere. De exemplu, noi am plătit cca 600 de lire la momentul când am închiriat,  iar astăzi nu am mai plăti absolut nimic dacă am lua-o de la  capăt. Cel puțin nu ca taxe către agenție. Rămâne depozitul care, apropo, reprezintă chiria pe 5 săptămâni.

Depozitul este un soi de garanție pe care, la sfârșitul contractului, când pleci, ar fi ideal să o primești înapoi. Asta dacă nu te-ai apucat să îi pictezi proprietarului ciuperci pe pereți și să îi dai cu sete la bormașină.

Taxe și alte cheltuieli în Marea Britanie

Hei, o știi pe aia cu plec din cauza sistemului? Sigur că o știi, că doar suntem de acord  că sistemul din România e prost. Ei bine, în Marea Britanie e mai puțin prost. Nu, nu există perfect nicăieri. Iar aici sistemul costă și costă mult.

De exmplu, la un apartament de 2 camere, noi plătim undeva în jur de 300-400 lire lunar doar pentru utilităţi. Adaugă 750 chiria, un preț deja pe cale de dispariție pentru o astfel de proprietate modernă și frumoasă,  mai pune vreo 400 mâncarea, ceva pentru motorină, weekend-uri etc și vei sări direct într-un minim 2000 de lire pe lună.

Acum, vestea proastă e că 2000 nu vei primi salariu nicăieri, dacă ai aterizat cu parapanta în UK. Mă rog, metaforă, noi cu mașina, cu televiz…  etc Nu vei primi acești bani la început, dar, după niște luni, sau un an, lucrurile se pot schimba. Și apropo de salariu, există un minim pe economie care este obligatoriu. Zic asta ca să nu încerce cineva să vă păcălească.  Din aprilie 2019, minimul pe oră este de  £8.21 El crește în fiecare an, în aceeași lună . Nu porniți încă motorul mașinii pentru că, odată cu salariul, cresc și toate celelalte taxe și prețuri.

De la taxa de consiliu, un fel de taxă pentru primărie-care garantează servicii precum gunoiul, pompierii sau poliția-până la taxele pentru mașină, sutele se adună teanc de te ia cu amețeală. Sigur te ia cu amețeală dacă gândești în lei. Important e să nu o faci. Gândește în lire, că doar de aia locuiești în UK.

Însă, partea frumoasă vine la final și e  tot despre sistemul britanic. Dom’le, prost, neprost, e tare de treabă. Și se poartă frumos cu omul. Și rezolvă o problemă în doar câteva zile. Și, probabil o să sune a basm, nu există cozi și nici dosare cu șină. Aici nu te duci nicăieri când ai o problemă sau vrei să faci/trasformi un act. Dai un telefon la care ți se răspunde și ți se vorbește frumos și cu răbdare până e totul clar.

Singurele neplăceri pe care le-am avut de când ne-am mutat au venit tot din România cea birocratică unde, dacă nu te prezinți personal cu buletinul în dinți, nu ți se leagă/dezleagă cununiile (nu, nu divorțăm). Cea mai îndârjită a rămas Banca Raiffeisen,  pe care o văd ca pe un țep otrăvit înfipt în gât.  O bancă cu care tu clientul nu poți rezolva absolut nimic prin telefon/email sau rugăciune.

Tocmai mi-am dat seama că m-am deplasat undeva pentru un act și în UK: interviul pentru NINO – Național Insurance Number, un fel de CNP, fără de care nu ai cum să muncesti  sau să îți plătești taxele aici. Repet, nu există cozi, te programezi telefonic. Recomand numărul pentru Wales, dacă nu vrei să cedezi nervos că e linia mereu ocupată. Vei fi transferat și programat rapid. Apoi, la data și ora  stabilite, te prezinți la adresa comunicată. Interviul este de bun simț, nu trebuie să fii speriat de nimic. Sunt întrebări simple, despre intențiile tale, de ce îți trebuie acest număr, dacă lucrezi deja în UK, dacă ai mai solicitat vreodată NINO etc. E un examen ușor, nu se prea pică.

Cum te angajezi în Marea Britanie

Și aici, ca și în aproape toate cele, sistemul e blând și generos. Te duci la agenții de plasare forță de muncă, asta dacă nu ai vreun job promis deja. Să zicem că nu ai, situația cel mai des întâlnită în caz de migrație. Nu te duce doar la agenția apropiată de ușa ta, sau la aia unde ai auzit că se vorbea și românește, sau doar la aia recomandată de un prieten care știe el.

Te duci la TOATE agențiile și începi cu cele mai mari. Scapă de teama specific românească și de senzația aia că ești mărunt și nimeni nu dă doi bani pe tine dacă nu ai pile. De unghii, da. Agențiile recurteaza pentru diverse companii și, dacă ești bun sau convingător, câștigați cu toții: și tu, și agenția și angajatorul. Iar prin bun înseamnă că înțelegi că te duci să muncești, nu să sprijini pereți și să miorlăi că e salariul mic.

Fă-ți un CV care să conteze, caută modele pe internet dacă nu  știi cum trebuie să arate, pune cât mai multe informații care pot face diferența, dar nu scrie un roman. Adaugă ceva despre pasiunile tale – se caută oameni, nu roboți.

Salariul nu este mic, dar e foarte probabil ca, dacă ești singur, să nu îți ajungă pentru chirie, taxe, hrană și timp liber. Dacă ești singur, recomand totuși inchirierea unei camere în sistem sharing dar, atenție! fă asta tot prin agenție dacă vrei să fie bine, ca să nu fie rău.

Sunt mii de povești cu oameni care au venit din toate colțurile lumii în UK și s-au bazat pe familie sau prieteni și, uneori, în mai puțin de 24 de ore, au ajuns în stradă. Eu cunosc patru cazuri. Pentru că da, lucrurile pe care le discutați acasă sunt foarte diferite  de ce se întâmplă la fața locului.

Iarăși, nu plecați de acasă pe baza promisiunilor unui amic care are un amic care are el mulți amici. Șansele să fie  adevărat ce vi s-a promis la capătul telefonul fără fir sunt practic nule iar voi vă veți trezi la mâna unor necunoscuți.

Cum să obții un card la o bancă în Marea Britanie

Din nou, pare simplu, ca și cum ar fi suficient să intri pe ușă băncii și să ceri deschiderea unui cont la care să ți se atașeze un card. Ei bine, este nevoie de ceva mai mult de atât, întrucât băncile nu prea vor să discute câtă vreme nu ai o adresă în UK.

Ce înseamnă o adresă și cum se certifică ea? Păi înseamnă că acolo unde stai, ai ceva facturi pe numele tău. O simplă factură face dovada de adresă. Da, dacă nu știai, britanicii nu au cărți de identitate. Kinda cool, isn’t it?

Dovada de adresă este o chestie de care te vei mai lovi, chiar și atunci când te înscrii la medicul de familie deși, la GP, chiar nu e obligatoriu. Să zicem că e bine să o ai la tine.

Dacă nu ai încă o adresă proprie și stai doar la hotel, gazdă, șanț etc, e bine să știi că HSBC este una dintre cele mai flexibile bănci și te va accepta chiar și fără o factură pe numele tău. Va fi foarte frustrant și chiar deprimant să intri la bănci care te vor refuza rând pe rând. Fă-ți o favoare și mergi direct la HSBC. Mai târziu poți opta pentru altă bancă, dacă ceva nu îți place la ei.

Să ai în vedere că ce îți trebuie este un cont basic și nimic mai mult, la care vei primi un card de debit. Din acest moment vei putea primi plata salarială, plăti chiria, taxele, facturile etc.

Dar, dacă vrei și credit score, ai nevoie de un card de credit. Îl poți face mai târziu, după ce ai trecut deja de pașii esențiali stabilirii în UK.

Cum faci credit score în Marea Britanie

Știu că tot repet despre credit scor (sau, dacă vreți forma corectă în engleză- credit score, oricum se pronunță la fel), dar fără el nu prea faci nimic aici.

Deși lipsa credit scorului poate părea un dezavantaj major și ești tentat să crezi că numai tu ai ghinionul ăsta, fiind imigrant, nu e chiar așa. Există numeroși cetățeni britanici care nu au credit scor, sau dacă îl au, nu este suficient pentru a închiria și, uneori chiar pentru a se angaja. Aici intră tinerii la început de drum sau cei care au lucrat în alte țări și, odată întorși acasă, se trezesc în afară sistemului.

Este deosebit de important să îl construiești, să îl crești. Cum crește un credit score în UK?

– Înscrie-te la biroul electoral – este cel mai simplu pas dacă ai déjà o adresă în UK
– Plătește-ți facturile și evită datoriile. Cel mai bine este să îți setezi câte un direct debit sau standing order, după caz, pentru fiecare serviciu.
– Cumpără folosind credit cardul, dar nu o face prea des – este cel mai important mod prin care îți poți construi scorul. Noi nu am știut de la început, informațiile pe internet cam omit să spună asta. Majoritatea bat toba pe prostioare, dar sincer, credit scorul crește cel mai bine când folosești un card de credit.

Dacă din plata la timp a facturilor și biroul electoral faci doar circa 200-400 de puncte, pentru a închiria fără griji, agențiile vor un minim de 600. Deci, cum naiba să mai faci puncte când știi că ai urmat toți pașii despre care ai citit? Cardul de credit.

Plățile cu cardul de credit pe care le acoperi apoi din contul bancar, evitând astfel să rămâi dator, sunt dovada că ești un consumator fidel și de încredere. Or în UK, ca și în SUA, statul nu te vrea tuns, ci te vrea consumator. Câtă vreme tu consumi ca haplea, statul se îngrașă și el. Dacă statului îi este bine, îți este bine și ție. 

Să nu crezi că trebuie să dai cu cardul doar la Harrods sau la Ferrari. Nici pe departe. Este suficient să îți faci cumpărăturile obișnuite și să utilizezi această formă de plată. Repet, nu uita să acoperi gaura printr-un transfer din contul tău. Este practic același lucru, doar că, în loc să plătești cu cardul de debit, plătești cu cel de credit și acoperi cheltuiala mai târziu.

Dacă nu plătești în termenul de o luna (atenție, la unele bănci o lună înseamnă 25 de zile!), intervin dobânzile. Asta nu îți va afecta scorul, câtă vreme plătești ratele, dar e păcat să dai peste 2 luni mai mulți bani pe morovii cumpărați de la Tesco azi, doar pentru că ai fost leneș și nu ai făcut un simplu transfer.

Cum inmatriculezi mașina în Marea Britanie

Din varii motive, probabil nu mulți români pleacă în UK cu mașina. Unii pentru că nu o au, alții se gândesc că e mai comod să zboare, urmând să vadă la fața locului ce e de făcut. Bineînțeles, mai este și teama de a conduce invers. Iar dacă te mai gândești și că poziția volanului nu te va avantaja în trafic, chiar te poți speria.

Ce pot să spun sigur este că, dacă nu te muți în centrul Londrei, ai nevoie de o mașină. De exemplu, poate fi esențial să ajungi la serviciu, dacă locuiești și muncești în suburbii.

Acum vine întrebarea: mașina din România sau cumpăr alta acolo, cu volanul pe dreapta?

Noi ne-am gândit că decât rabla altuia în UK, mai bine mașina noastră, mai veche dar foarte bună, comodă, încăpătoare și prea puțin consumatoare. Zic rabla altuia aici pentru că, desigur, nu vei veni în UK ca să cumperi o mașină nouă de la reprezentanță imediat ce ai ieșit din aeroport.

Trecerea din preafrumoasa Europă în Marea Britanie se face prin Franța, fie prin Eurotunnel din Calais până în Folkestone, fie cu feribotul. La intrarea în UK vei primi un tichet care va fi dovada datei la care ai intrat cu mașina.

Nu te teme, te vei obișnui foarte repede cu condusul pe partea stângă, iar traficul civilizat ajută mult. Aș zice și că volanul pe stânga ajută cumva, face trecerea mai ușoară. Dar, cum noi am închiriat o mașină pentru câteva săptămâni (cine ține minte BMV-ul alb?), ne autoproclamăm experții lu’ pește  pe toate variantele. Numai fără volan nu am încercat.

Treaba cu înmatriculatul mașinii în UK devine obligatorie din momentul în care ai închiriat o casă, pentru că asta înseamnă că ai devenit oficial un rezident în Marea Britanie. Iar rezidenții britanici nu au voie să conducă o mașină înmatriculată în altă țara.

Acest detaliu elimină și fantezia aia cu cele 6 luni permise pentru utilizarea mașinii cu numărul de RO. Da, ai voie să îți folosești mașina fără să o inmatriculezi în UK, dar numai  dacă nu ești deja rezident sau nu deții carduri la bănci britanice.  Or, fără astea, nu ai luat bine startul.

Acum, că e clar că mașina trebuie inmatriculată, înapoi la sistemul cel prietenos:

1.  Te înscrii online la DVLA.

2. Vei primi prin poștă câteva hârtii pe care trebuie să le completezi.

3. Plătești taxa de inmatriculare – cel mai simplu e la Poștă.

4. Trimiți totul  – acte, dovezi de plată – împreună cu talonul mașinii la DVLA (atenție de care unitate aparții, este menționat în clar pe plic).

Concomitent, poți să îți schimbi și carnetul de conducere, doar ai intenții serioase să rămâi aici, nu? Dacă faci asta, trimiți și dovada de plată pentru carnet împreună cu acesta. Mergi la orice PhotoBooth și fă-ți o poză-sunt valabile pentru înregistrare acte. Adaugă și poza în plic. Poză faci doar prima oară, atunci când îți preschimbi carnetul. Vei primi înapoi un carnet nou nouț, cu stegulețul britanic.

Că idee, când trimiți cele două acte românești-talonul și carnetul-este ultima dată când le mai vezi. Le poți pupa părintește pe frunte înainte să le arunci în plicuri.

Și să va zic o chestie foarte interesantă, apropo de flexibilitate: dacă mașina pe care o inmatriculezi nu este pe numele tău, ci al soțului/soției iar, pentru simplificare, te gândești că ar fi mai bine pe numele tău, ei bine, poți face asta. Când completezi actele pentru inamtriculare, îți treci numele tău și asta e tot. Noi am sunat la DVLA să întrebăm dacă este posibil și au confirmat, astfel că am optat pentru varianta asta. Este mai simplu ca cel care conduce mașina cel mai mult să fie trecut și ca posesor.

Bine, mersul ăsta pe încredere este și la Poștă, când poți ridica un colet pe numele altcuiva doar cu un ID al persoanei respective (gen pașaport, să zicem). Nu se cramponează nimeni că nu ești tu regele în persoană și n-ai eventual și dosar cu șină plus copii legalizate ca să ridici un strugurel de buze trimis de mătușa din Spania.

Vei primi actele în maxim o săptămâna, deși ei spun că  durează mai mult. De fapt, aici nimic nu durează mult. Toate instituțiile astea își fac treaba eficient și relativ repede, astfel încât contribuabilul nu ajunge la frustrare și disperare. Cele mai leneșe rămân agențiile imobiliare.

În acte vei găsi și noul număr. Este un număr aleatoriu, format din 2 litere, 2 cifre și alte 3 litere. Poți să îl personalizezi, dacă ai între câteva sute și câteva zeci de mii de lire de aruncat, sau poți lăsa acasă aerele de cocalar special. Uneori, mai modest e mai drăguț.

Nu-ți mai rămâne decât să îți comanzi numerele la unul dintre particularii care se ocupă cu așa ceva și apoi să le pui pe autovehicul. Aici vei avea de ales între simple, cu borduri, cu steag UE, fără steag etc. Noi am ales cu stelele UE și nu doar pentru dragostea față de Europa, cât dintr-un motiv simplu: odată ce ieși din UK cu mașina, trebuie să ai un însemn al țării din care vii. Numerele simple nu au așa ceva, astfel că trebuie lipit pe mașină un sticker cu GB. Numarele cu steagul UE au și GB scris, deci sunt good to go.

Nu știu ce se va întâmpla acum, după Brexit, dacă se mai pot face numerele cu steagul albastru. Cele existente rămân însă valabile.

Pentru cei care nu înțeleg ce culoare au numerele în UK-e  așa simplu:    alb la față, galben la fund.

Sistemul medical din Marea Britanie

La acest capitol încă nu multe date. Din fericire, nu am avut nevoie să testez sistemul medical din UK. Tot ce am făcut până acum a fost să ne înregistrăm la medicul de familie și asta gratuit. Îl alegi cât mai aproape de casă, dar  ții cont și de reputație (vezi rating, comentarii sau alte criterii). Dacă vrei să te înregistrezi la GP (General Practice – este ceea ce numim noi medic de familie și înseamnă mai degrabă o clinică, nu doar un singur medic) vezi aici.

Înscrierea la medicul stomatolog funcționează similar. Există un mit cum că ar fi ideal să găsești un stomatolog român. Tind să cred și eu în acest mit.

Tot ce știu deocamdată este că, în caz de problemă care nu este o urgență, sunt cozi de așteptare foarte mari, dar nu cozi fizice. Ca de obicei, suni, faci o programare și, după 1 sau 2 sau mai multe luni, te prezinți la medic. Asta nu prea sună OK.

Altfel, primesc prin poștă cam o dată la câteva luni, o scrisoare de la clinica unde m-am înscris, care mă tot îndeamnă să îmi fac o programare pentru un cervical screening. E gratuit și se face în fiecare an, cică după vârsta de 40 de ani. Aici aș spune că mă simț jignită, dar au dreptate ei.

Când voi avea alte detalii, voi reveni cu un update.

Ce a fost mai întâi, oul sau găina?

Probabil că după tot ce ai citit până acum, nu prea ai înțeles cum închiriezi dacă nu ai job, cum ai job dacă nu ai card, cum ai card dacă nu ai casă și așa mai departe. Ei bine, asta e problema când vii în UK, că nu știi exact de la care capăt să începi. Și, de cele mai multe ori, vei merge în direcția greșită.

Eu îți recomand după cum urmează:

1. Asigură-te că ai unde sta, chiar dacă nu e ceva închiriat pe termen lung. Poate fi un hotel, un AirBNB, o cunstinta de încredere.

2. Programează-te pentru NINO-va dura câteva săptămâni între programare și interviu și nu vrei să irosești timp prețios.

3. Fă-ți un card. Nu uita, HSBC face și fără dovadă de adresă.

4. Închiriază cu banii în avans pe 6 luni și spune asta la agenție încă de la început pentru a evita pierderea de timp cu verificările credit scorului tău inexistent. La capitolul ăsta sunt foarte lenți.

5. Caută un job, nu va dura mult până vei găsi ceva, dar nu știi încă sigur de la ce dată începi. Cu cât cauți mai repede, cu atât mai bine.

6. Înregistrează-te la taxa de consiliu și toate utilitățile aferente locuinței pe care ai închiriat-o.

7. Aplica pentru statutul de pre-settled.

8. Înregistrează-te la biroul electoral.

9. Înregistrează-te la medic.

10. Încearcă să aplici și pentru un card de credit.

11. Sortează gunoiul. De asta nu scapă nimeni.

12. Keep calm and carry on.

Este mai bine?

Răspunsul la întrebarea dacă este mai bine după ce am plecat din România în Marea Britanie este simplu: da.

Deși sunt multe diferențe față de ce obișnuiam să facem acasă, deși nu mai avem 20 de ani ca să vedem totul în roz cu picățele mov, deși atunci când se sparge o bubă stresul e mai mare, deși nu toate ușile se deschid atunci când dorim noi, calitatea vieții a crescut considerabil.

Pentru că și aici în UK te supără unele lucruri, dar sunt mărunte și nu te omoară. Apoi, oamenii sunt cei mai drăguți, chiar și frații români.

Și ai nevoie de oamenii drăguți care să te ajute să umpli golurile. Pentru că, să nu ne amăgim, o astfel de schimbare radicală vine cu sacrifcii, cu pierderi, cu tristețe și uneori și cu suferință.

Ce riscă românii din Marea Britanie după Brexit?

Este evident subiectul cel mai hot în această perioada și, cred eu, tot va mai fi, că doar masurile  și schimbările abia încep. Sper să fie doar măsuri și schimbări, nu și efecte negative.

Concret, pentru românii care sunt deja aici, sau care urmează să vină acum în 2020, Brexitul este doar o formalitate. Noi ne-am înregistrat pentru permisul de rezidentă și muncă pe următorii 5 ani, cerere aprobată ironic fix pe 31 ianuarie.

După acești 5 ani, dacă dorim să rămanem, aplicăm din nou, urmând să primim permis permanent.

Dacă vrei să aplici, apasă aici. Trebuie să fi locuit în UK măcar o zi din ultimele șase luni și să faci dovada. Evident, o simplă factură este suficientă. Sau poate fi un extras de cont bancar, unde se vede mai clar că ai avut activitate pe teritoriul Marii Britanii.

Ca o opinie personală, consider tristă desprinderea de Uniune insă, venită dintr-o Românie frămantată de probleme politice, e cam ultimul lucru care mă interesează acum – frămantările politice ale altora. Altfel, ca o mare iubitoare de călătorii, sper ca restricțiile să nu îngreuneze turismul, în special la trecerea pe la granițe.

În rest, brânză brie să fie, că pe celelalte ni le facem noi singuri!

 

Dacă ai avut răbdarea să mă citești pană la capăt, nu pot  decât să îți spun, cu cel mai posh accent britanic posibil: Thank you very much indeed!